Gheorghe Brânzei a fost prezent la cea mai recentă ediție a târgului de carte „Book Festival” de la Piatra-Neamț, unde și-a lansat și volumul „Despre cuvântul românesc”. Aprecierea de care se bucură Gheorghe Brânzei – profesor de limba și literatura română, autor al peste 90 de volume de critică literară și metodologie, promotor al valorilor românești pe întreg teritoriul Europei – s-a concretizat prin prezența, în număr mare, a unui public cititor care a dorit să obțină autograful autorului și o urare scrisă de la acesta, pe prima pagină a volumului lansat recent. Felul în care Gheorghe Brânzei alege să se exprime face ca orice interacțiune cu dumnealui (inclusiv prezentul interviu) să fie o adevărată delectare.
Lucian-Nicolae Brânzei-Zsiga: Abordarea pe care o propuneți, în majoritatea volumelor de critică literară pe care le publicați, constă în a evidenția trăsătura profund românească a elementelor de stil utilizate de clasicii literaturii noastre. Cum ați căpătat această încredere în posibilitățile pe care le oferă limba română?
Gheorghe Brânzei: Îmi este greu să concep cum s-ar desfășura o oră de limba și literatura română, în orice clasă de liceu, spre exemplu, dacă dascălul nu ar da dovadă de o iubire necondiționată față de limba pe care o predă. Îmi place să cred că a fi profesor de limba și literatura română este o misiune, care este încredințată unui număr relativ mic de așa-ziși „inițiați”. Nu e laudă de sine, ci, mai degrabă, sursa convingerii mele că darul limbii aparține tuturor – fie că sunt fini cunoscători ai subtilităților, fie că încearcă să evite, pe cât posibil, dezacordurile în exprimarea de zi cu zi.
Lucian-Nicolae Brânzei-Zsiga: Care a fost reacția dumneavoastră când v-ați identificat primul volum publicat în rafturile sau vitrina unei librării?
Gheorghe Brânzei: Publicarea unei cărți îmi prilejuiește, întotdeauna, un sentiment cald de împlinire Însă nu credeam că o rămân, tocmai eu, în pană de cuvinte. Se pare că întrebarea aceasta provoacă un răspuns puternic încărcat emoțional. Este, așa cum ți-ai închipui, un sentiment unic, pe care nu îmi amintesc să îl mai fi încercat până atunci și nici de atunci.
Lucian-Nicolae Brânzei-Zsiga: Cum credeți că s-a născut această pasiune pentru limba română la dumneavoastră?
Gheorghe Brânzei: Îmi amintesc, cu drag, de felul și ritmul în care citeam în școala primară. În clasa I, pe când nu știam, încă, toate literele, m-a cuprins un dor (dacă-ți poți imagina așa ceva) de limba română. Voiam să îi pătrund toate tainele, să-i aflu morfologia, sintaxa, mă pasiona tot ce înseamnă cuvânt scris sau rostit. Citeam neîncetat, orice.
Lucian-Nicolae Brânzei-Zsiga: Credeți că generațiile tinere, care sunt acum elevi, vă vor împărtăși dorința de a afla tainele limbii române?
Gheorghe Brânzei: Eu sunt o persoană optimistă, o fire încrezătoare. Aleg să cred că generațiile tinere de acum și cele ce vor veni vor ști să aprecieze frumusețea limbii române, fără bariere. Cu siguranță, cunoașterea a evoluat mult, avem inovații nemaiîntâlnite în cercetarea științifică și în tehnologie, dar sunt de părere că toate acestea nu vor putea suplini, pe deplin, valențele unei limbi latine atât de expresive, cum este limba română.
Lucian-Nicolae Brânzei-Zsiga: Dintr-o abordare mai permisivă, mai amplă, prin ce credeți că se evidențiază cultura română, pe plan internațional, în momentul de față?
Gheorghe Brânzei: Consider că încă sunt motive de mândrie națională, mai ales când aruncăm un ochi către cultură – în accepțiunea largă a termenului. România are o serie de scriitori, oameni de cultură, de teatru și de operă, atleți și sportivi care fac cinste țării, oriunde ar fi. Capul sus, nu e totul pierdut!
